Povești din adopție: Zeus

Povești din adopție: Zeus

Zeus, trăind viața bună.

Îl știți pe Zeus, cel cules dintr-un cartier de la periferia Bucureștiului, plin de căpușe și bolnav de babesioză, ce se ținea după orice om care-și plimba câinele pe alei.

Mulți dintre voi i-ați fost alături și l-ați susținut financiar în lunile în care a luat câte un pumn de pastile și în lunile în care avea programări la cardiolog pentru monitorizarea inimii și a arterelor pulmonare afectate de dirofilarioză.

Știți și ca a purtat guler elizabetan timp de 11 zile după operația de sterilizare și că n-a fost niciun moment morocănos sau nervos, el era același câine bucuros și recunoscător că ne vede.

Știți că îi amenajasem culcușul în magazie și iarna a avut acolo un calorifer electric care să-l încălzească.

Poate știți, poate nu știți, dar a intrat în inimile tuturor celor ce l-au cunoscut.
Omul care l-a dus în Scoția s-a îndrăgostit de el și când au ajuns la destinație au mai petrecut împreună un timp, omului nu-i venea să-l lase, Zeus îi tot sărea în brațe.

Și-acum urmează, da, partea pe care nu o știți:

Zeus e în Scoția și trăiește viața bună: doarme în puf în casă și se odihnește în grădină, i se gătește, i se prepară biscuiți de casă, se plimbă zilnic și merge în expediții, a făcut puddleboarding, da, eu nu am făcut niciodată puddleboarding, voi ați făcut? și câte și mai câte nu va mai face. Pentru că a intrat în sufletul oamenilor care l-au adoptat și nu se mai dă jos de acolo.

Claire, această minune care l-a văzut pe Zeus doar în fotografii și câteva videoclipuri mici, l-a Văzut cu adevărat pe Zeus. În penultima zi a lui Zeus în România, Claire ne-a trimis un videoclip în care îi vorbea mai ales lui Zeus și îi spunea cum toată familia este nerăbdătoare și îl așteaptă și întreabă când vine, pentru că toată lumea îl iubește deja. Și ne-a trimis videoclipul ca Zeus să o cunoască și s-o recunoască și să nu aibă vreun șoc când o va vedea. Iar Zeus nu a avut niciun șoc. S-a dus bucuros în brațele lui Claire și când a dormit orele după un drum lung, a dormit cu o înregistrare cu vocea lui Claire, să se obișnuiască cu ea.

Și dacă vreți să știți un amănunt picant, ei bine da, dragul nostru Zeus are gene de Chihuahua în el.

Timpul a avut răbdare cu noi toți. Mai exact un an, 4 luni și 10 zile au avut răbdare cu noi. Poate noi am încălecat când și când culmile disperării, anxietății, panicii, frustrării și câte și mai câte, când vedeam că nimic nu se leagă și că Zeus e condamnat să locuiască în magazie și în curtea din spate, dar timpul a avut răbdare, Zeus a avut răbdare.

Și la in moment dat Emma a făcut o magie și așa a apărut Claire în viața noastră, a tuturor.

Pe 16 august 2021 a început un capitol nou în viața lui Zeus, un capitol în care Zeus trăiește viața bună.

P.S.: Mulțumim din suflet Emmei și echipei ei de la All Dog Rescue Scotland pentru încrederea în noi și în Zeus și pentru că au făcut ca toate acestea să fie posibile. Mulțumim Claire, că l-ai văzut și l-ai ales pe Zeus. Emma & Claire, you rock! Și vă mulțumim și vouă, celor ce ați fost alături de Zeus în toată povestea asta.