Povești din adopție: Micul Prinț, Bruno și Zorro

Povești din adopție: Micul Prinț, Bruno și Zorro

Poveste de Crăciun

Poate vă întrebați cine sunt sufletele astea fericite care se plimbă atât de bine și natural alături de oamenii lor în așa peisaje superbe. Și de ce le postăm noi.

Pentru că sunt Micul Prinț, Bruno și Zorro. Și sunt în sfârșit Acasă, în Scoția.

🐶 Micul Prinț a devenit Beren, după o poveste de Tolkien preferată de adoptatorii lui. A ajuns în Scoția la o familie superbă care l-a ținut în foster până a fost adoptat definitiv de altă familie superbă. Beren are acum un frate motan, Casper, care îl adoră și e super fericit că are cu cine să se joace. Merge în lesă la plimbare și doarme în canapea de parcă n-ar fi stat niciodată în țarcuri betonate sau în adăpostul public de numai doi metri pătrați. Beren nu știe încă ce să facă cu jucăriile lui, dar e foarte interesat de cele ale pisicii.

🐶 Bruno a rămas Bruno și așa va fi întotdeauna, ne-au spus adoptatorii lui. Când am aflat că Bruno merge direct la familia lui adoptivă, am întrebat timid dacă va avea parte de o curte cât de mică, pentru că lui Bruno cel sfios sigur i-ar plăcea. Fetele de la The Paw Project mi-au răspuns că nu e cazul să mă îngrijorez, familia lui are o proprietate de 6000 metri pătrați pe care curge un râu mic. Apoi am primit filmulețe și poze cu Bruno jucându-se cu ceilalți câini, alergând în voie sau mergând în lesă, țopăind vesel, făcând zdrențe hârtia dintr-o cutie de pantofi spre amuzamentul familiei sau stând liniștit în fața șemineului împreună cu ceilalți câini. Bruno cel sfios e acum un Bruno cu multă încredere în el. Asta atât datorită adoptatorilor care l-au încurajat și i-au oferit spațiu și timp să se acomodeze, cât și celor doi câini rezidenți Maisie și Stanley care l-au primit atât de frumos în micro-haita lor.

🐶 Zorro este încă în foster și învață ce e aia viața bună. Mersul în lesă este încă proces în desfășurare, însă sub îndrumarea potrivită, cu siguranță va fi un succes. Doamna care îl îngrijește acum e uimită de blândețea care i se citește în ochi.
Nu am povestit asta niciodată, dar l-am numit Zorro pentru că „zorro” înseamnă „vulpe” în spaniolă. Zorro este vulpea din povestea Micului Prinț. „Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe asemănătoare cu o sută de mii de alte vulpi. Dar, dacă mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de celălalt. Tu vei fi pentru mine fără seamăn pe lume. Eu voi fi pentru tine fără seamăn pe lume…” Micul Prinț, Antoine de Saint-Exupéry.
Iar Zorro, câinele negru asemănător cu o sută de mii de alți câini, își va găsi îmblânzitorul cel fără seamăn pe lume și pentru totdeauna și va fi pentru el fără seamăn pe lume.

********* ********* *********

Doi ani a durat călătoria celor trei către Acasă. Doi ani în care am mers zi de zi să îi hrănim în parc. În care i-am prins să-i ducem la sterilizat cu săgeți tranchilizante. I-am returnat în teritoriu și am continuat să-i hrănim. Micul Prinț a fost dus la adăpostul public și au urmat două săptămâni de agonie în care am stat pe telefoane și pe chat-uri să găsim o soluție mai bună pentru el și ceilalți doi. Mergeam în vizită în adăpost și plânsul Micului Prinț ne sfâșia inimile. I-am promis atunci că va avea cea mai bună viață posibilă, pentru că nu ne vom lăsa până nu îi vom găsi o familie minunată.

Apoi i-am luat pe toți trei și i-am dus într-un adăpost privat. A fost o ușurare să-i știm în siguranță. Aveau suficient spațiu și un culcuș cu paie iarna. Dar nu aveau interacțiune umană. Îi vizitam în fiecare lună. Trebuia să-i vedem și să ne vadă. Trebuia să știm și să știe că nu i-am abandonat. De fiecare dată le promiteam o viață bună într-o familie adevărată. Și a trecut mai bine de un an. Zorro nu se mai simțea bine acolo, ajunsese piele și os. Iar am căutat soluții, am stat pe telefoane și pe chat-uri implorând pe toată lumea. Dați-ne o bucățică de curte să încropim un adăpost pentru sufletele astea trei. Și spre final de februarie anul acesta ne-am apucat de reabilitat un coteț de porci în curtea unor oameni. Am cărat piatră, am turnat beton, am sudat garduri de fier, am răzuit și am vopsit, am pus paie. Am cheltuit mai bine de 3000 lei, dar n-a contat. De data asta erau la 10 minute de noi și îi vizitam în fiecare săptămână. Zorro lua în greutate de la săptămână la săptămână. Toți trei înfloreau. A fost o perioadă minunată. Până când nu a mai fost.

Într-o zi am primit un telefon să luăm câinii urgent de acolo. Șoc, groază, zgâlțâit zdravăn încrederea în oameni. Telefoane, plânset, epuizare. După o săptămână i-am luat. Tot ce-am construit și reabilitat a rămas acolo. Dar oameni minunați ne-au auzit plânsetul și ne-au sărit de îndată în ajutor și am construit din nou. De data asta într-un loc frumos, cu iarbă, gard viu și copaci, cu pat confortabil, căsuță curată. Am plâns când i-am adus și au dat cu nasul și picioarele de iarbă. După vreun an și jumătate de betoane. Se tăvăleau și se frecau de iarbă și pământ, alergau, țopăiau. Acum îi vedeam în fiecare zi: dimineața, la prânz și seara. Și așa am descoperit ce comori de câini sunt, cât de buni, calmi, iubitori și recunoscători! În sfârșit se odihneau și prindeau gustul de viață bună.

Ne-am luat inima-n dinți și am apelat din nou la prietenii noștri de la All Dog Rescue Scotland. Îi promovaseră și în trecut, dar fără succes. Minunata Anda de la Asociația Negrilică ne-a pus în contact cu fetele drăguțe de la The Paw Project. De data asta norocul ne-a surâs. De fapt toată munca din spate, tot efortul fizic și emoțional au dat roade. Așa am ajuns în punctul pe care l-ați citit la început. A fost intens. Dar nu ne-am lăsat.

Mulțumim cu inimile pline de recunoștință, pentru că fără voi n-ar fi fost și nu s-ar mai fi povestit:

💕 Voice for the Needy care a avut încredere în noi și ne-a susținut de la început în toată călătoria aceasta.
💕 Emma Aubrey și echipei sale minunate de la All Dog Rescue Scotland. Fără ei, Micul Prinț și Zorro nu ar fi ajuns, în sfârșit, Acasă.
💕 Simone Pattyson și echipei sale minunate de la The Paw Project. Fără ei, Bruno nu ar fi ajuns în sfârșit, Acasă.
💕 Anda Angheluță de la Asociația Negrilică, ce ne-a pus în contact cu Simone Pattyson și astfel Bruno și-a găsit familia minunată.
💕 Tuturor celor care ați fost alături de noi în acest an: celor care ați donat, celor care ne-ați trimis formularele 230, celor care ati dus vestea mai departe despre nevoile noastre, celor care ați dat telefoane în numele nostru, celor care ați scris, celor care v-ați gândit la noi, celor care ne-ați spus o vorbă bună, ne-ați trimis un gând cald.

Anul acesta a fost greu. Iar greul nu s-a terminat. Dar despre el vom vorbi cu altă ocazie.

Momentan ne bucurăm și răsuflăm ușurați că Micul Prinț (Beren), Bruno și Zorro sunt în sfârșit Acasă, în Scoția.