Zorro a fost adoptat
→ Citește aici povestea de adopție ←
Despre mine
Salut, eu sunt Zorro
și tare aș vrea să stiu cum e să fiu centrul atenției unui om. Îmi plac oamenii. Sunt puțin timid la început, dar dacă îmi dai timp, vei vedea că mă voi deschide. Mă cucerești cu o mângâiere. Îmi place să mă joc și îmi plac alți câini pe care se întâmplă să-i întâlnesc.
Promit să învăț tot ce vrei, dar te rog să ai răbdare. Mă iei acasă? Voi fi recunoscător și incredibil de fericit!
———
Zorro se află acum într-un adăpost privat. Are suficient spațiu, are un culcuș în paie, are apă și mâncare, însă nu este Acasă. Are nevoie de o familie care să-l iubească așa cum este el: timid, dar jucăuș și energic cu oamenii în care capătă încredere, și fără disciplină. Cu multă răbdare și noțiuni minime de dresaj, Zorro se va transforma într-o comoară de câine.
Povestea lui Zorro începe într-un parc. Până într-un punct e aceeași cu a fratelui său, Micul Prinț și se intersectează cu a lui Bruno.
Când i-am văzut prima oară, stăteau liniștiți la umbră lângă unul din paznicii parcului, ferindu-se de ceilalți oameni. Într-o zi l-am întrebat pe paznic ce e cu ei. Mi-a zis că i-a abandonat un om din sat care îi ținea închiși într-un țarc. Pare-se că n-aveau astâmpăr și săpau mereu să iasă afară. Am întrebat dacă au ce mânca și mi-a răspuns că le mai dă pâine cu lapte și ce mai are și el. Așa am început să venim aproape zilnic să-i hrănim.
Treptat Micul Prinț și Zorro s-au apropiat de noi și ne-au lăsat să-i mângâiem. I-am deparazitat și i-am programat la sterilizat. Puneam mâna pe ei, dar când au văzut cușca în care urma să-i transportăm s-au speriat. Așa că am chemat medicul veterinar care i-a tranchilizat de la distanță. Operația a decurs bine și spre seară i-am adus înapoi în parc. Paznicul i-a ținut sub observație câteva zile.
Am continuat să le aducem mâncare, iar la ospăț veneau acum și Busuioc, câinele parcului de peste 8 ani și Bruno, un câine sfios care stătea pe lângă el. Îi hrăneam pe toți patru.
Încet încet a venit toamna, câinii arătau din ce în ce mai bine, au căpătat încredere în ei și au început să alerge prin parc. În momentul ăsta cineva a făcut o sesizare că sunt un pericol pentru copiii care aleargă în parc, iar Micul Prinț a fost capturat și dus la adăpostul public din Buftea. Aceeași soartă îi aștepta și pe ceilalți.
Zorro a rămas în parc pentru că a reușit să fugă atunci când fratele său a fost prins. Am continuat să-l vizităm în parc, iar după două săptămâni l-am dus în locul în care se află acum.
Zorro a trecut prin multe. Acum își așteaptă cu speranță și bucurie familia care-l va prețui nespus.
Dacă vă hotarâți să-l adoptați pe Zorro, vă rog să ne scrieți!
Vrei sa ai grijă de mine?
Contactează-i și spune-le de ce îți dorești adopția mea. Dacă nu mă poți adopta, orice donație, de orice fel (produse, echipamente, bunuri sau bani), este binevenită pentru cei care au grijă de mine în acest moment
Au mai scris despre mine și aici:
Zorro, Micul Prinț și Bruno sunt trei câini ce trăiau pe lângă un parc, dar care acum au șansa unei vieți bune și frumoase. Asociația noastră nu are adăpost, așa încât suntem nevoiți să plătim cazarea lor într-un adăpost privat.
Avem nevoie de bani pentru întreținerea lor și mai ales de adopție în familii care să le înțeleagă contextul și să le acorde răbdare. Pentru că doar așa ne putem concentra resursele spre alte suflete ce au nevoie de ajutor.