Micul Prinț a fost adoptat
→ Citește aici povestea de adopție ←
Despre mine
Salut, eu sunt Micul Prinț,
am multă energie și îmi place să mă joc! Îmi plac oamenii și mi-ar plăcea să am unii doar ai mei. Nu m-a învățat nimeni bunele maniere, dar promit să-mi dau toată silința dacă decizi să mă înveți tu.
Îmi place să fiu mângâiat și răsfățat. Cei care mă cunosc spun că mi se vede bunătatea în ochi. Voi fi bun și loial dacă decizi să mă iei acasă. Promit!
———
Micul Prinț se află acum într-un adăpost privat. Are suficient spațiu, are un culcuș în paie, are apă și mâncare, însă nu este Acasă. Are nevoie de o familie pentru care să fie unicul copil cu blană și care să-l iubească așa cum este el: plin de energie, jucăuș, pupăcios, adorând atenția oamenilor pe care îi cunoaște și în care are încredere, dar fără disciplină. Cu multă răbdare și noțiuni minime de dresaj, Micul Prinț se va transforma într-o comoară de câine.
Povestea Micului Prinț începe într-un parc. Până într-un punct e aceeași cu a fratelui său, Zorro și se intersectează cu a lui Bruno.
Când i-am văzut prima oară, stăteau liniștiți la umbră lângă unul din paznicii parcului, ferindu-se de ceilalți oameni. Într-o zi l-am întrebat pe paznic ce e cu ei. Mi-a zis că i-a abandonat un om din sat care îi ținea închiși într-un țarc. Pare-se că n-aveau astâmpăr și săpau mereu să iasă afară. Am întrebat dacă au ce mânca și mi-a răspuns că le mai dă pâine cu lapte și ce mai are și el. Așa am început să venim aproape zilnic să-i hrănim.
Treptat Micul Prinț și Zorro s-au apropiat de noi și ne-au lăsat să-i mângâiem. I-am deparazitat și i-am programat la sterilizat. Puneam mâna pe ei, dar când au văzut cușca în care urma să-i transportăm s-au speriat. Așa că am chemat medicul veterinar care i-a tranchilizat de la distanță. Operația a decurs bine și spre seară i-am adus înapoi în parc. Paznicul i-a ținut sub observație câteva zile.
Am continuat să le aducem mâncare, iar la ospăț veneau acum și Busuioc, câinele parcului de peste 8 ani și Bruno, un câine sfios care stătea pe lângă el. Îi hrăneam pe toți patru.
Încet încet a venit toamna, câinii arătau din ce în ce mai bine, au căpătat încredere în ei și au început să alerge prin parc. În momentul ăsta cineva a făcut o sesizare că sunt un pericol pentru copiii care aleargă în parc, iar Micul Prinț a fost capturat și dus la adăpostul public din Buftea. Aceeași soartă îi aștepta și pe ceilalți.
Micul Prinț a stat acolo două săptămâni, timp în care l-am vizitat și căutam soluții pentru el. Plângea de fiecare dată când ne vedea și își lipea capul de gratii să-l mângâiem. Abia în momentele astea l-am botezat Micul Prinț, pentru că eram convinși că soarta i se va schimba și va deveni un prinț.
Micul Prinț a trecut prin multe. Acum își așteaptă cu speranță și bucurie familia care-l va prețui nespus.
Dacă vă hotarâți să-l adoptați pe Micul Prinț, vă rog să ne scrieți!
Vrei sa ai grijă de mine?
Contactează-i și spune-le de ce îți dorești adopția mea. Dacă nu mă poți adopta, orice donație, de orice fel (produse, echipamente, bunuri sau bani), este binevenită pentru cei care au grijă de mine în acest moment
Au mai scris despre mine și aici:
Zorro, Micul Prinț și Bruno sunt trei câini ce trăiau pe lângă un parc, dar care acum au șansa unei vieți bune și frumoase. Asociația noastră nu are adăpost, așa încât suntem nevoiți să plătim cazarea lor într-un adăpost privat.
Avem nevoie de bani pentru întreținerea lor și mai ales de adopție în familii care să le înțeleagă contextul și să le acorde răbdare. Pentru că doar așa ne putem concentra resursele spre alte suflete ce au nevoie de ajutor.
Click here to change this text