Pe 17 mai am găsit-o pe prăpădita asta mică. Credeam că e gestantă, că are un picior fracturat din cauză că șchiopăta și că are vreo problemă neurologică pentru că își ținea capul într-o parte. Urechile și gâtul îi erau pline de răni, avea porțiuni mari în care îi lipsea blănița, plus că avea un scaun aproape lichid.
După o serie de analize a reieșit că nu e gestantă, nu are nicio fractură, nu are Pif sau panleucopenie. În schimb urechile îi sunt pline de râie. Probabil carcalacii ăștia îi provocau niște dureri foarte mari și din cauza asta își ținea capul într-o parte. Rănile și lipsa de blană au fost probabil provocate de scărpinări excesive.
După doar două zile de hrană de dietă pentru probleme gastrointestinale, scaunul a căpătat consistență. Nu pot să subliniez îndeajuns cât de importantă este o hrană de calitate pentru sănătatea animalelor! A primit vitamine, antibiotic, probiotice, analgezice și picături în urechi.
Micuța se va întrema. Avem nevoie de o familie care să o adopte în momentul în care va fi bine. Da, ne-am liniști dacă am ști că e rezervată. Oricât de mult ne dorim un sanctuar de pisici, casa noastră nu poate deveni unul; avem deja 12 feline.
E prima pisică cu ochi albaștri pe care am luat-o de pe stradă. Are probabil cel mult 6 luni.
Am numit-o Niña (fetiță, în spaniolă) apelativ cu care Chico își alinta iubita Eunice Kathleen Waymon, din care a derivat numele de scenă Nina Simone. Toate pisicile pe care le avem sunt stele sau staruri.